Ordin de protecție. Lipsa calității procesuale active în relațiile bazate pe favoruri sexuale contra-cost

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului pentru o perioadă de 6 luni și obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime de 100m față de reclamantă și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că în ultimii 4 ani între aceasta și pârât a existat o relație de dragoste bazată pe favoruri sexuale pe care i le oferea acestuia contra-cost sau în schimbul unor cadouri oferite de pârât.

În susținerea cererii de emitere a ordinului de protecție, reclamanta a mai arătat faptul că în ultima lună a refuzat să-i mai ofere favoruri sexuale pârâtului, motiv pentru care i-a solicitat acesteia restituirea unor sume plătite în avans pentru astfel de favoruri și a unor sume plătite anterior fără ca pârâtul să primească favoruri de natură sexuală, exercitând presiuni psihologice asupra ei prin mesaje, apeluri telefonice și vizite la locuința sa, pentru a discuta aceste aspecte.

Reclamanta apreciază faptul că insistențele pârâtului i-au produs o stare de temere și i-au cauzat un prejudiciu de natură psihică ce au determinat-o să solicite emiterea unui ordin de protecție. Consideră faptul că relația bazată pe favoruri sexuale contra-cost se circumscrie dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 216/2013 care definește noțiunea de membru de familie: “persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți (…) actuali sau foști parteneri.”.

În apărare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, arătând faptul că aceasta nu are calitate de membru de familie întrucât relația acestora s-a bazat exclusiv pe favoruri de natură sexuală contra-cost sau contra unor cadouri. De asemenea, a învederat primei instanțe faptul că este căsătorit de peste 15 ani și că are un copil major și conviețuiește cu soția sa. Relațiile sexuale cu reclamanta s-au rezumat la câteva nopți pe săptămână, pentru care îi oferea acesteia sume de bani sau cadouri.

Prin Sentința pronunțată de prima instanță s-a admis acțiunea reclamantei și s-a dispus emiterea unui ordin de protecție pentru o perioadă de 2 luni și s-a stabilit în sarcina pârâtului obligarea acestuia de a păstra o distanță minimă de 100m față de reclamantă și interzicerea oricărui contact cu aceasta.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a considerat că relațiile dintre părți nu s-au rezumat numai la întreținerea unor relații sexuale contra-cost, ci se încadrează în categoria acelora descrise de art. 3 și 5 din Legea nr. 217/2003 întrucât pârâtul i-a comunicat reclamantei în repetate rânduri că o iubește, i-a făcut complimente, i-a cumpărat buchete de flori, i-a solicitat să se împace cu el, ia încredințat mașina personală și a urmărit-o în repetate rânduri să vadă dacă se întâlnește cu altcineva.

De asemenea, prima instanță reține că mențiunile din transferurile bancare precum “taxă servicii” și ”taxă păs*rică” nu au fost făcute decât pentru amuzamentul părților a căror relație se încadrează în cele asemănătoare acelora dintre soți.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul care a susținut că hotărârea primei instanțe este neîntemeiată, solicitând tribunalului admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe cale de consecință admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

În continuarea celor arătate în primă instanță, apelantul-pârât a învederat Tribunalului că: “scopul dispozițiilor Legii nr. 217/2003 privind emiterea unui ordin de protecție este de a proteja relațiile dintre membrii de familie, art. 5 detaliind pe larg o sumedenie de accepțiuni ale acestei sintagme. Legislația din România nu conține o definiție a relațiilor de concubinaj și nici o reglementare a parteneriatului civil. Prin inițiativa legislativă a Senatului României din data de 25.10.2016, s-a propus reglementarea noțiunii de parteneriat civil și, implicit, a noțiunii de concubinaj reglementat: „Parteneriatul civil este un contract încheiat, fără niciun fel de discriminare, între două persoane care decid să conviețuiască în baza afecțiunii, respectului și sprijinului reciproc și a egalității în drepturi.”. Această definiție este inspirată de art. 515 alin. (8) din Codul civil francez care statuează despre concubinaj că este „o uniune de facto, caracterizată printr-o viață comună cu caracter de stabilitate și continuitate, între două persoane, de sex diferit sau de același sex, care trăiesc în cuplu.”.  Într-o întrebare preliminară adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, Cauza C-244/20 cu privire la o problematică similară, s-a procedat la analiza noțiunii de concubinaj și s-a statuat că: „În sensul dispozițiilor prezentului articol, concubinaj înseamnă unirea a două persoane între care există o relație afectivă similară cu cea conjugală, care fără a fi împiedicate să se căsătorească, nu au o relație conjugală cu o altă persoană.. Definiția legală a concubinajului nu se limitează, însă, la legislațiile statelor europene. Noțiunea de concubinaj este definită de jurisprudența statului Louisiana, Statele Unite ale Americii ca fiind: „o relație cu conținut sexual în care un bărbat și o femeie trăiesc împreună ca soț și soție într-o stare asemănătoare celei de căsătorie” (Decizia nr. 2d 1118, 1129 din 1988).”.

Intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate, reluând motivarea primei instanțe.

Prin Decizia pronunțată de Tribunal s-a dispus admiterea apelului formulat de apelant și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a considerat că:

Potrivit art. 38 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenței domestice „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri, obligații sau interdicții”. Cum calitatea de membru de familie nu poate fi decât reciprocă rezultă că poate avea calitate procesuală activă într-o cauză având ca obiect cererea de emitere a unui ordin de protecție un membru de familie aflat într-o stare de pericol ca urmare a exercitării unor acte de violențe exercitate de către alt membru al familiei.

În susținerea cererii de respingere a excepției lipsei calității procesuale active, intimata, prin apărător ales, a invocat incidența cazului prevăzut la lit. c), respectiv părții ar fi „foști parteneri”. Tribunalul reține că noțiunea de „foști parteneri” trebuie interpretată prin prisma persoanelor protejate de lege, respectiv a celor între care au existat relații asemănătoare acelora dintre soți, chiar fără a locui împreună.

Conform susținerilor ambelor părți, atât prin înscrisurile depuse dar şi în fața instanţei, părțile nu au locuit niciodată împreună deși întâlnirile aveau loc periodic. Astfel cum a arătat intimata, întâlnirile dintre părți se desfășurau doar pe parcursul unei nopți, la domiciliul intimatei sau al apelantului. Chiar dacă aceste „vizite nocturne” au avut o oarecare frecvență şi s-au desfășurat pe parcursul a 4 ani, astfel cum au arătat părțile, tribunalul reține că aceste vizite, în lipsa oricăror alte activități sau preocupări comune nu pot duce la concluzia că relația dintre părți ar putea fi considerată asemănătoare celor dintre părți sau că aceștia sunt „foști parteneri”.

Intimata nu a invocat şi nici nu a probat existenței niciunei activități comune pe care părțile să o fi efectuat împreună în afara întâlnirilor nocturne. Mai mult, întâlnirile pe timp de zi au fost, astfel cum reiese din probele aflate la dosar, după ce intimata a refuzat să se mai întâlnească cu apelantul şi acesta din urmă şi-a manifestat intenția de a formula acțiuni în justiție pentru recuperarea sumelor date.

Simplele declarații prin care una dintre părți își arăta sentimentele de dragoste față de cealaltă, contrar susținerilor reprezentantului intimatei, nu pot transforma relația dintre părți în una asemănătoare unei dintre soți, nefiind prezente atributele prevăzute la art. 1 ca aparținând relațiilor ocrotite de lege: „prietenie, afecțiune şi întrajutorare morală şi materială a membrilor familiei”.

Constatând astfel că reclamanta (intimata) nu poate avea calitate procesuală pasivă pentru formularea cererii de emitere a unui ordin de protecție, nefiind printre persoanele menționate expres de Legea nr. 217/2003, tribunalul va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active cu consecința admiterii apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. (Decizia civilă nr. 588/2022 din 15.09.2022 a Tribunalului Mureș).


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator una dintre cele mai de prestigiu Societăți Civile Profesionale de Avocați – Dobre, Damian & Asociații, în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.

Cum se facturează veniturile obținute din Youtube pe PFA/SRL?

Ținând cont de creșterea numărului de persoane care oferă conținut media pe platforma YouTube, s-a pus în discuție care este modalitatea corectă de a factura veniturile obținute pe PFA și SRL din această activitate.

Atunci când vine vorba de încasarea veniturilor pe persoană fizică, facturarea iese din discuție, urmând ca beneficiarul să depună anual o Declarație Unică prin care să declare veniturile obținute și să plătească impozitul în cuantum de 10%.

Totuși, când vorbim despre PFA sau SRL, lucrurile stau puțin altfel, situație la care ne vom uita în prezentul articol.

Modalitatea de facturare

Înainte de a discuta despre modalitatea de facturare, trebuie să te asiguri că ai autorizate CAEN-urile corespunzătoare, fie pe PFA fie pe SRL. Ținând cont că pe un PFA poți autoriza doar 5 CAEN-uri, îți recomand să îți autorizezi CAEN 7311 (activități ale agențiilor de publicitate) și 7312 (servicii de reprezentare media). La fel stă treaba și în cazul unui SRL.

Ulterior înființării unui PFA sau unui SRL, trebuie să obții un cod special de TVA (VIES – TVA intracomunitar), având în vedere că serviciile de publicitate (faptul că pe videoclipurile tale sunt afișate reclame) le prestezi către Google Irlanda, adică o entitate de la nivelul Uniunii Europene. Pentru ajutor în obținerea codului de TVA intracomunitar, mă poți contacta aici.

Acest cod trebuie să se regăsească pe toate facturile emise de tine către Google Irlanda. Poți emite facturi folosind un serviciu gratuit sau plătit în acest scop.

Acum, banii obținuți din Google Adsense (pentru simplificare, vom spune banii obținuți din Youtube) îi poți retrage din contul tău Google după cum dorești, moment în care va trebui să emiți o factură către Google Adsense, ca să poți justifica în contabilitatea PFA-ului sau SRL-ului încasarea respectivilor bani.

Factura o vei emite FĂRĂ TVA, cu mențiunea taxare inversă, și cu mențiunea codului de TVA intracomunitar obținut (VIES), indiferent dacă firma ta este plătitoare de TVA sau nu.

Deși ai obligația să emiți factură pentru aceste încasări, nu ai obligația să o și trimiți către Google Adsense, dar, dacă dorești, poți să o trimiți la acest e-mail: AdSenseVAT@gmail.com .

Pentru fiecare lună în care încasezi bani din Youtube, ai obligația depunerii Declarației 300, iar dacă este înregistrată și în scopuri de TVA în România, trebuie să trimiți și Declarația 390.

După emiterea facturii (și eventual trimiterea acesteia către Google Irlanda), vei păstra acest document în contabilitatea PFA-ului sau SRL-ului tău.


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator una dintre cele mai de prestigiu Societăți Civile Profesionale de Avocați – Dobre, Damian & Asociații, în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.

A căzut zidul CCR-ului și al ICCJ-ului! Supremația dreptului Uniunii Europene sau mână liberă pentru inechitate?

Prin Hotărârea CJUE pronunțată în data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, printre altele, Curtea a analizat principiul supremației dreptului uniunii Europene și a hotărât că acest principiu “trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun ale unui stat membru sunt ținute de deciziile curții constituționale, precum și de cele ale instanței supreme ale acestui stat membru și nu pot, din acest motiv și cu riscul angajării răspunderii disciplinare a judecătorilor în cauză, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară unor dispoziții ale dreptului Uniunii care au efect direct.”.

Cu alte cuvinte, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât, printr-o decizie obligatorie pentru România, faptul că judecătorul național poate să nu respecte o decizie a Curții Constituționale (obligatorie potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României), fără ca acesta să suporte vreo consecință de natură disciplinară, dacă judecătorul consideră că o decizie a CCR este contrară dreptului Uniunii Europene.

Aceeași rațiune urmează să se aplice și cu privire la hotărârile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție care, peste noapte, au devenit neobligatorii pentru judecătorii naționali, dacă aceștia consideră că sunt contrare dreptului Uniunii Europene.

Principiile pe care a fost construită Decizia CJUE din 24.07.2023 sunt evident străine de principiile pe care este construit dreptul românesc, dar nu înseamnă că cele dintâi ar fi greșite, inechitabile sau imorale.

Chiar dacă rigiditatea sistemului de drept românesc post-decembrist a fost în primul rând un mijloc de control împotriva abuzurilor care au avut loc în justiția de tristă amintire a secolului trecut, nu se poate susține că actualul sistem nu a greșit niciodată și că a împărțit întotdeauna dreptatea socială, după cum îi este menirea.

Dreptatea nu poate fi întotdeauna împărțită prin aplicarea unei norme rigide (constatare care nu necesită argumentare), iar consecința este că nu toți vor primi ceea ce li se cuvine (potrivit principiului de drept roman: a trăi în mod onest, a nu vătăma pe nimeni și a da fiecăruia ceea ce i se cuvine.).

Diametral opus, sistemul de drept common law nu împărtășește limitările sistemului în care chiar și picătura streșinii este reglementată legal, astfel că recunoaște posibilitatea judecătorului, în calitate de împărțitor de dreptate (nu doar ca unul care aplică litera legii), să trateze fiecare situație în mod dinamic, în spirit, și nu doar în literă (cu lepădarea șabloanelor de respingere, admitere în parte sau admitere) și să dea sens situațiilor supuse judecății, în sens moral, echitabil, și nu doar legal (ca spălarea de mâini a lui Pilat din Pont care a fost mulțumit că s-a aplicat legea și s-a respectat procedura, dar nu a fost interesat dacă rezultatul a fost moral sau nu), fără să mai conteze soluția sau dacă s-a împărțit cu adevărat dreptatea.

Vom fi păziți de arbitrar? Probabil că nu, dar nici această considerare nu este atributul exclusiv al judecătorului. Ea trebuie să fie ancorată puternic în normele de drept european, căci acestea vor prevala față de Deciziile CCR și ICCJ, și nu părerile judecătorului național.

Suntem pregătiți pentru un sistem de justiție flexibil care să dea fiecăruia ce i se cuvine, interpretând și dând sens normele juridice, aplicând principiile din common law? Sunt magistrații suficient de maturi să considere când, cât și cum pot să aplice sau să ignore deciziile CCR și ICCJ, fiind ancorați în normele și gândirea de drept european? Sunt întrebări la care judecătorii trebuie să se gândească serios, mai ales că acum nu mai există riscul să fie urmăriți disciplinar în cazul în care consideră că Deciziile CCR și ICCJ stau în calea îndeplinirii unui act de justiție echitabil, moral și cuvenit, baza pe principiile dreptului european.


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator una dintre cele mai de prestigiu Societăți Civile Profesionale de Avocați – Dobre, Damian & Asociații, în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.

Suspendarea permisului din dispoziția șefului poliției rutiere. Potențiale abuzuri. Netemeinicie. Lipsa unei căi eficiente de atac.

Consternare = nedumerire amestecată cu mâhnire și cu indignare; surpriză neplăcută (Dicționarul Explicativ Român).

Eficient = folositor, practic, util, putincios, eficace (Dicționarul Explicativ Român).

Se dau următoarea speță și următoarele probleme juridice:

Noapte de vară. Cer senin. Client conducând pe un drum județean neiluminat și nesemnalizat împreună cu soția lui. Dintr-o dată drumul o ia spre dreapta iar în absența oricăror indicatoare sau marcaje care să semnalizeze această schimbare de direcție, fiind în imposibilitate de a frâna suficient datorită curbei deosebit de periculoasă, intră cu mașina pe contrasens și se lovește de capătul unui pod.

La fața locului ajung echipajele de poliție care dau primul verdict: Nu s-a respectat viteza de circulație pe acel sector de drum iar conducătorul auto a intrat pe contrasens.

Fără probe. Fără nimic. Evident, se ignoră declarațiile conducătorului auto și ale soției.

Sunt audiate câteva persoane ajunse ulterior la fața locului, persoane care opinează ca la Vox Populi. Nimeni nu a văzut momentul impactului. Presupoziții sunt aruncate cu duiumul: Sigur a avut viteză; Da, așa circulă tinerii în ziua de astăzi; Bine că nu au murit maică, dar foarte tare veneau.

Se procedează la reținerea permisului de conducere, se eliberează dovadă cu drept de circulație și se întocmește un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

După 5 luni de lucru intens la dosar și de cercetări amănunțite, dosarul cuprinzând 15 file din care 5 erau dovezi de comunicare, se dispune clasarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) (lipsește plângerea prealabilă) și lit. b) teza I Cod procedură penală: „fapta nu este prevăzută de legea penală.”.

În cuprinsul referatului cu propunere de clasare se arată cauza incidentului: neadaptarea vitezei și pătrunderea pe sensul opus. Nu se indică vreun temei din Codul rutier pentru fapta săvârșită. Să zicem că nu este „treaba” organului de cercetare penală.

Nimeni nu a analizat condițiile de circulație pe acel drum, nimeni nu a constatat că acea curbă nu este semnalizată, nici măcar în prezent. Probabil că scopul deschiderii dosarului nu a fost aflarea adevărului, ci doar găsirea unui vinovat.

Art. 103 din OUG 195/2002:

(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se dispune:

d) pentru o perioadă de 180 de zile în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane dacă a fost încălcată o regulă de circulație pentru care prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce și instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) și g) din Codul de procedură penală (…).

Pentru că încă nu cunoaștem fapta contravențională care se impută clientului, ne prezentăm la Biroul rutier, eliberări permise, un singur ghișeu la care 50 de persoane din toată țara așteaptă pentru un interval de lucru de 2 ore.

Ne ajută Dumnezeu și ajungem la „geam” , unde i se aduce la cunoștință clientului meu că i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 180 de zile începând cu acum 3 săptămâni.

Art 103 alin. (1^1) din OUG 195/2002:

(1^1) În situația prevăzută la alin. (1) lit. c) și d), suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se dispune de către șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta, începând cu ziua imediat următoare celei expirării prelungirii valabilității dovezii înlocuitoare (…) Dispoziția privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se emite în termen de 5 zile de la data la care șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta a luat cunoștință de soluționarea procesului penal și se comunică titularului permisului de conducere în termen de 15 zile de la emiterea acesteia. (…)

Clientul meu nu a primit niciodată dispoziția șefului poliției rutiere. Nu cunoaștem fapta, de dragul discuției să o numim contravențională, pentru care codul rutier să prevadă suspendarea exercitării dreptului de a conduce, și care s-a reținut în sarcina acestuia, alături de motivarea concretă.

De unde vine consternarea?

Dacă în cazul unui proces-verbal de contravenție, contravenientul poate să atace acest act și să obțină restituirea permisului până la soluționarea cauzei de către instanța de judecată, în situația expusă supra nu există vreo modalitate de acest gen prin care să se poată contesta în această manieră dispoziția șefului poliției rutiere.

Și spun modalitate de acest gen pentru că singura modalitate a cărei soluționare ar face termenul de 180 de zile să pară ca o singură zi, este acțiunea în contencios administrativ, o dată pentru suspendarea actului administrativ (dispoziția șefului poliției rutiere) și o dată pentru anularea actului administrativ, ambele acțiuni atacabile cu recurs, cu termen de soluționare la calendele grecești.

Consider că reglementarea actuală, care nu permite atacarea dispoziției șefului poliției rutiere de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul clasării unui dosar penal pentru temeiul arătat, într-o manieră identică celei de contestare a unui proces-verbal de contravenție, cu posibilitatea redobândirii permisului până la soluționarea plângerii, constituie fundamentul multor abuzuri pentru învingerea cărora prea puține persoane sunt dispuse să petreacă 1 an judecându-se în contencios administrativ la Tribunal și apoi la Curtea de Apel, de multe ori cu soluții de rămânere fără obiect.

În plus, și cu referire strictă la speța expusă, în condițiile date, condiții care ar fi putut fi constatate de organele de poliție care au ajuns la fața locului, menționarea unor motive precum neadaptarea vitezei și pătrunderea pe contra-sens sunt total nefondate în lumina în care sunt puse, în special pătrunderea pe contra-sens, acțiune pe care clientul meu nu putea să o evite în situația concretă în care se afla.

Lipsa oricărui agent de poliție (inclusiv a șefului poliției rutiere) de la fața locului într-o atare situație, dezinteresul pentru aflarea adevărului și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul (art. 5 Cod procedură penală), pentru ca ulterior să se dispună suspendarea inatacabilă rezonabil a exercitării dreptului de a conduce, dă naștere unor abuzuri care cauzează prejudicii importante, materiale și morale, în viețile celor care depind atât de mult de permisul de conducere pentru întreținerea personală sau a familiei.

Ca să nu spun că nu s-a luat în considerare în niciun fel art. 11 din OG nr. 2/2001 care socotește cazul fortuit ca înlăturând caracterul contravențional al unei fapte.

Constat consternat: în cauză nu s-a dorit aflarea adevărului.

Dacă într-o plângere contravențională se poate solicita constatarea netemeiniciei procesului-verbal și se poate dovedi această netemeinicie cu ajutorul probelor, în cazul suspendării dispusă prin dispoziția șefului poliției rutiere, conducătorilor auto li se răpește dreptul de a dovedi netemeinicia în mod rezonabil, și sunt lipsiți astfel de o procedură de contestare eficientă, iar nu doar teoretică.

De lege ferenda, consider că se impune reglementarea unei proceduri de contestare a dispozițiilor șefului poliției rutiere în situațiile prevăzut de art. 103 din OUG 195/2002, procedură de natura plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție.


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator una dintre cele mai de prestigiu Societăți Civile Profesionale de Avocați – Dobre, Damian & Asociații, în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.

Răspunderea și tratamentul juridic al livratorilor

Una dintre cele mai vizibile consecințe ale pandemiei de COVID-19, cu efecte până în prezent și cu siguranță și în viitor, este creșterea exponențială a firmelor de tipul celor ca Glovo, Bringo, Tazz, etc. Pandemia de coronavirus ne-a obligat să petrecem aproape tot timpul în casă, dar livratorii, sau curierii cum îi mai numim noi, nu au avut parte de același tratament.

Vorbind strict despre Glovo, dacă în 2018 avea o cifră de afaceri de 1.300.000 lei, în 2020 înregistra o cifră de afaceri de 167.000.000 lei iar în 2021 de 283.000.000 lei. Apare ca fiind evident avântul de care s-au bucurat aceste firme în una dintre perioadele cele mai dificile din ultimii 50 de ani.

Totuși, există prea puține persoane care știu cum funcționează parteneriatul livratorilor cu Glovo, ce drepturi și obligații au curierii și, desigur, cine plătește atunci când comanda are „transport gratuit”?

Prin acest articol nu-mi propun să epuizez toate variantele posibile de lucru și nici nu pretind că dețin informații cu privire la fiecare comision practicat de vreuna dintre firmele amintite mai sus. De fapt, însăși curierii sunt cei mai în măsură să explice avantajele (dacă sunt…) și dezavantajele colaborării cu astfel de societăți. În linii mari, vom privi punctual asupra unor aspecte juridice care reglementează raporturile contractuale la care fac referire.

Curierii sunt angajați?

Uneori da, alteori nu. În orice caz, nu sunt angajați la firma care se promovează a fi cea care îți livrează mâncarea. Cred că suntem cu toții obișnuiți cu reclamele obositoare de pe YouTube în care aproape toate firmele de genul Glovo, Tazz, etc. repetă continuu următoarea afirmație: îți livrăm mâncarea.

În realitate, aceste firme nu îți livrează mâncarea. Curierii îți livrează mâncarea, iar curierii nu sunt angajații lor. Pentru simplificarea terminologiei mă voi referi la aceste firme (Glovo, Tazz, Bringo, etc.) ca intermediari. Există cel puțin 3 variante de lucru:

1. Persoană fizică autorizată (P.F.A.)

Înființarea unei persoane fizice autorizate cu cod CAEN 5320 (Alte activități poștale și de curier)și desfășurarea activității la terți este cea mai comună variantă de lucru.

Se încheie un contract de colaborare cu intermediarul în care se convin comisioanele și toate costurile pe care trebuie să le suporte curierul. De regulă, pentru a evita recalificarea colaborării ca fiind un raport de muncă, se convine un timp de lucru de 2 ore pe zi.

Potrivit Codului civil, cea mai simplă definiție a contractului de colaborare este următoarea: „(1) Contractul-cadru este acordul prin care părţile convin să negocieze, să încheie sau să menţină raporturi contractuale ale căror elemente esenţiale sunt determinate de acesta.” (art. 1176 Cod civil).

De asemenea, potrivit art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 (Codul fiscal) este definită ca activitate independentă orice activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin 4 dintre următoarele criterii:

  • persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;
  • persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi;
  • riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea;
  • activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară;
  • activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;
  • persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective;
  • persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii.

2. Societate cu răspundere limitată (S.R.L.)

Mă refer aici la un S.R.L unde asociat unic va fi curierul. Această variantă complică lucrurile în ceea ce privește retragerea banilor din firmă în cazul în care curierul nu dorește să fie și angajat. Dividentele se pot retrage numai în anumite momente iar în perioada dintre aceste momente curierul nu obține, practic, niciun venit.

Din nou, se încheie un contract de colaborare în care se convin comisioanele și taxele plătibile.

3. Angajat la o societate cu răspundere limitată colaboratoare cu intermediarul

Această variantă de lucru este la fel de întâlnită ca cea a persoanei fizice autorizate. Cu alte cuvinte, există o firmă colaboratoare cu intermediarul la care curierii sunt angajați în raporturi juridice de dreptul muncii. Aceasta înseamnă că livratorilor le sunt asigurate toate drepturile prevăzute de Codul muncii pentru angajați.

În această variantă, firma colaboratoare cu intermediarul încasează prețul colaborării după care plătește salariile angajaților curieri și apoi reține profitul.

Avantajele colaborării ca P.F.A.

Printre avantajele colaborării ca P.F.A. se numără:

  • lipsa subordonării;
  • libertatea alegerii programului de lucru;
  • posibilitatea alegerii clientelei;

Dezavantajele colaborării ca P.F.A.

Printre dezavantajele colaborării ca P.F.A. se numără:

  • riscurile inerente desfășurării activității de livrare sunt suportate de către livrator;
  • curierul nu beneficiază de protecţia oferită de legislaţia muncii cu privire la
    • salariul minim;
    • ore suplimentare plătite;
    • contribuții sociale;
    • ajutor pentru șomaj;
    • posibilitatea de a fi reprezentat de un sindicat, etc.
  • plata contribuțiilor îi revine curierului;

Avantajele statutului de angajat al unor firme colaboratoare

  • Beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru angajați:
    • salariu minim pe economie;
    • ore suplimentare plătite;
    • contribuții sociale;
    • ajutor pentru șomaj;
    • concediu plătit;
    • posibilitatea reprezentării de un sindicat, etc.

Dezavantajele colaborării ca angajat al unor firme colaboratoare

  • Existența raportului de subordonare dintre angajat și angajator;
  • Program de lucru fix;
  • Clientela nu poate fi aleasă.

Răspunderea curierului

Cu cât independența este mai mare, cu atât răspunderea pentru eventualele neregularități te ajunge din urmă.

Chiar dacă unii intermediari au construit un sistem de soluționare a pretențiilor clienților nemulțumiți prin rambursarea integrală sau parțială a contravalorii comenzii, să nu ne imaginăm că acele costuri nu se impută ulterior celor vinovați de acea nemulțumire.

În cazul P.F.A.-ului, imputarea este resimțită de curier în încasările sale zilnice. În cazul curierului angajat în cadrul unei societăți colaboratoare, imputarea este resimțită de societate care poate fie să o pună în sarcina angajatului fie să o suporte dintr-un fond special constituit pentru acest lucru, angajatul nefiind afectat, ci poate doar mustrat sau avertizat pentru a evita evenimente generatoare de cheltuieli de genul acesta pe viitor.

O scurtă privire asupra comisioanelor

Vorbeam la începutul acestui articol despre transportul gratuit și pe tot parcursul articolului despre comisioane. Potrivit unei postări publice a unui livrator (click aici):

  • Transportul gratuit este de fapt suportat de curier iar acesta nu este rambursat de intermediar;
  • Comisionul din încasări este de 36%;
  • Taxa pentru mentenanță aplicație (?) este de 25 de lei pe săptămână.

Acum, ținând cont că firmele care își vând mâncarea prin intermediul acestor aplicații trebuie să facă și ele profit, cred că de acum vom înțelege mai ușor de ce unele prețuri sunt exagerate pentru niște preparate absolut banale (de ex.: o salată cu 5 ingrediente, sare și ulei de măsline = 35 lei).

* * *

În orice caz, avantajul colaborării cu livratorii în schimbul angajării acestora apare ca fiind evident. Prin acest procedeu juridic se pasează elegant răspunderea intermediarilor fie pe titularul P.F.A.-ului fie pe titularul/titularii S.R.L-ului. În această formulă de lucru, intermediarul continuă să se promoveze ca fiind livrator, în timp ce evită să își complice existența prin aplicarea dispozițiilor de dreptul muncii, pasând această responsabilitate în sarcina firmelor colaboratoare cu livratori angajați.

Să mulțumim, așadar, livratorilor din orașele noastre pentru activitatea pe care o desfășoară, de cele mai multe ori în pierdere, și de care beneficiem zilnic sau săptămânal acasă sau la locurile noastre de muncă.


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator una dintre cele mai de prestigiu Societăți Civile Profesionale de Avocați – Dobre, Damian & Asociații, în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.

Cum să te protejezi împotriva furtului de identitate?

Ce este furtul de identitate?

Furtul de identitate presupune ca datele tale personale să ajungă în mâini greșite și să fie folosite fără permisiunea ta pentru achiziții și tot felul de activități frauduloase.

Partea înfricoșătoare este că cei mai mulți dintre noi ne oferim de bunăvoie datele personale pe internet și că este ușor pentru infractorii cibernetici să le exploateze. Având în vedere că toți folosim tehnologia și internetul în zilele noastre, acest lucru s-ar putea întâmpla oricui. Totuși, furtul de identitate poate fi prevenit cu unele cunoștințe de bază, planificare și conștientizare.

Cum are loc furtul de identitate?

Scurgeri de date

O scurgere a datelor se întâmplă atunci când cineva obține acces neautorizat la datele unei companii. În timpul unei astfel de încălcări, numele, numerele de telefon și datele despre cardurile bancare sunt printre cele mai frecvente informații care sunt furate. Deși este aproape imposibil să păstrați informațiile complet în siguranță împotriva scurgerii datelor, există pași pentru a minimiza riscul.

Navigare nesigură

Puteți naviga pe internet în siguranță, accesând site-uri cunoscute, în special site-uri web cu certificate de securitate. Problema este atunci când introduceți informațiile dvs. pe un site web nesecurizat sau compromis. În acest caz, s-ar putea să oferiți datele dumneavoastră, gratuit, chiar unui infractor cibernetic.

Din fericire, browserele moderne ne avertizează de obicei când încercăm să accesăm site-uri web riscante.

Magazine de pe Dark Web

Datele personale furate ajung adesea pe dark web. Este o rețea ascunsă de site-uri web pe care browserele obișnuite nu o pot accesa. Datele furate sunt de obicei vândute altor persoane cu intenții potențial infracționale.

Dark web-ul este un refugiu pentru infractorii cibernetici, și nu numai, deoarece aceștia folosesc un software special atunci când îl vizitează pentru a-și ascunde identitatea și istoricul navigării. Dacă datele dumneavoastră ajung pe dark web, acestea or fi puse la dispoziția oricui este dispus să le cumpere.

Activități malware

Malware-ul este un software rău intenționat conceput pentru a provoca „dezordine” pe un computer odată ce acesta este instalat. Infractorii cibernetici îl pot folosi pentru a vă fura datele sau pentru a vă spiona activitățile online.

Furtul cardului bancar

Furtul cardurilor bancare este unul dintre cele mai comune forme de furt de identitate. De obicei, se întâmplă prin accesarea nepermisă a datelor, prin furtul fizic al cardului dvs. și, de asemenea, prin scurgerile de date provenite de la magazinele online unde datele cardului dumneavoastră sunt stocate întrucât pentru ultima comandă pe care ați făcut-o ați ales să plătiți cu cardul.

Atacurile de phishing și spam

Infractorii obțin de obicei informațiile dumneavoastră personale utilizând mijloace de comunicare electronică, cum ar fi e-mailul, iar această comunicare este foarte uzuală. Scopul principal al acestor e-mailuri este de a vă face să vă oferiți informațiile personale.

De exemplu, este posibil să primiți un e-mail care pare să provină de la banca dvs., iar în acest e-mail ar putea fi un link care vă duce la un site web fals care arată exact ca site-ul băncii aceleia. Dacă introduceți informații pe acel site web, cum ar fi informații despre cardul bancar sau chiar un nume de utilizator și o parolă, acestea ajung direct în mâinile infractorilor cibernetici.

Deci, ori de câte ori ceva despre un e-mail nu pare în regulă, ștergeți-l, deoarece ar putea fi o încercare de furt de identitate.

Wi-Fi Hacking

Ori de câte ori vă folosiți laptopul sau telefonul în timp ce sunteți conectat la o rețea Wi-Fi publică, cum ar fi cele din aeroporturi sau cafenele, trebuie să fiți atenți la datele pe care le introduceți și aplicațiile pe care le folosiți, deoarece hackerii folosesc și rețelele respective.

Prin introducerea oricăror informații personale, cum ar fi numărul cardului dumneavoastră, în timp ce vă aflați conectat la o rețea Wi-Fi publică, un hacker din aceeași rețea le poate intercepta și veți deveni o țintă sigură.

Sfaturi pentru a vă proteja de furtul de identitate

Poate părea aproape imposibil să vă protejați complet datele personale în zilele noastre, dar există modalități de a vă proteja de a cădea victimă furtului de identitate. Iată câteva sfaturi importante pentru a fi în siguranță online:

  1. Asigurați-vă că ștergeți de pe dispozitivele dumneavoastră toate extrasele private cu informații confidențiale, în special cele care conțin detalii bancare.
  2. Când sunteți abordat de agenți de vânzări, asigurați-vă că cel cu care vorbiți este angajat al firmei respective. Informați-vă despre politica lor de confidențialitate sau informați-i că îl veți contacta ulterior după ce vă veți informa.
  3. Examinați întotdeauna cu atenție extrasele cardului dumneavoastră bancar pentru a vă asigura că recunoașteți toate achizițiile, comercianții și locațiile tranzacțiilor. În funcție de banca la care sunteți client, puteți să vă setați o înghețare a cardului sau o alertă de fraudă în raport de cardul dumneavoastră bancar. Înghețarea va bloca pe oricine să vă acceseze contul bancar sau să vă utilizeze cardul. Cu toate acestea, nu uitați faptul că firmele cu care ați avut sau aveți raporturi comerciale în prezent și care au deja acces legitim la cardul dvs. își vor păstra acest acces.
  4. Nu vă scăpați niciodată cardul bancar din vedere. Dacă nu puteți să vă îngrijiți de cardul dumneavoastră, atunci mai degrabă plătiți cu numerar. Sigur nu vă doriți ca datele cardului dumneavoastră să fie furate în timp ce nu sunteți atent.
  5. Încercați să vă complicați parolele, deoarece este dificil de aflat o parolă complexă. Cercetătorii de securitate au descoperit că doar 0,03% din 550 de milioane de parole folosesc spații. Sunt caractere care vă vor crește puterea parolei.
  6. Încercați să păstrați software-ul antivirus actualizat. Asigurați-vă întotdeauna că rulați cea mai recentă versiune pe dispozitivele dvs.

Concluzie

Privind toate aceste modalități posibile de a fura date personale aproape că nici nu mai vrem să petrecem timp online. Din fericire, nu este chiar atât de rău. Suntem protejați de diferite aplicații pre-instalate pe dispozitivele noastre iar dacă nu avem un comportament naiv, s-ar putea ca niciodată să nu fim ținta vreunui atac cibernetic.

În general, nu ne plimbăm pe stradă spunându-le oamenilor datele noastre bancare. De aceea, să nu facem acest lucru nici în mediul online. Vă recomand să fiți atenți la ce date introduceți pe internet, unde și cine sunt cei care beneficiază de ele, la fel cum faceți și în viața reală.


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator una dintre cele mai de prestigiu Societăți Civile Profesionale de Avocați – Dobre, Damian & Asociații, în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.

Cum se desfășoară un proces civil în România? – pe înțelesul tuturor

În general, atunci când oamenii aud de procese civile se sperie și se gândesc la poliție și alte autorități care, în realitate, nu sunt implicate în procedură.

Prin acest articol îmi propun să explic, pe scurt desigur, modalitatea în care se desfășoară un proces civil în România.

Instanțele judecătorești și căile de atac

Pentru început, trebuie să știm că există mai multe instanțe judecătorești:

  • Judecătorii;
  • Tribunale;
  • Curți de Apel;
  • Înalta Curte de Casație și Justiție.

În funcție de specificul fiecărui proces, acesta poate începe la Judecătorie la Tribunal sau la Curtea de Apel. În materia dreptului civil procesele nu pot începe niciodată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dacă un proces începe la Judecătorie, sentința pronunțată de această instanță va putea fi, de regulă, atacată cu apel la Tribunal iar dacă este cazul, cu recurs la Curtea de Apel. În acest fel, se asigură controlul judecătoresc ierarhic superior asupra hotărârii care s-a pronunțat în acea cauză.

Atunci când un proces începe la Tribunal, apelul se va judeca de Curtea de Apel iar recursul, dacă este cazul, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Atunci când un proces începe la Curtea de Apel, calea de atac nu mai este apelul, ci recursul, care se va judeca de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Etapele procesului civil la Judecătorie

Pentru acest articol, vom lua ca exemplu un proces care începe la Judecătorie. Nu vor fi prezentate toate particularitățile acestuia pentru că articolul ar fi infinit de lung iar atunci explicațiile nu ar mai fi pe înțelesul tuturor, nu?

1. Începutul unui proces

Procesul civil începe la cererea persoanei care formulează o pretenție împotriva unei alte persoane. Cel care pornește procesul se numește reclamant iar cel chemat în judecată se numește pârât.

Cererea reclamantului se numește cerere de chemare în judecată.

Aceasta se depune la instanța competentă potrivit legii. Ca regulă generală, care comportă multe excepții, instanța competentă este instanța în circumscripția căreia pârâtul își are domiciliul.

După ce reclamantul înregistrează cererea de chemare în judecată la Judecătorie, aceasta intră într-o etapă prealabilă de verificare, numită de lege regularizare.

În etapa regularizării, judecătorul desemnat aleatoriu să judece acea cerere verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru redactarea și depunerea cererii de chemare în judecată (spre exemplu: nume, prenume, obiect, motive de fapt, semnătură, probe taxă de timbru, etc.).

Probele de care reclamantul înțelege să se folosească trebuie să fie atașate cererii de chemare în judecată.

Este foarte important să știm că pentru a introduce o cerere de chemare în judecată, reclamantul trebuie ca în prealabil să plătească o taxă de timbru.

Taxa de timbru este taxa pe care o percepe statul pentru a judeca pretenția reclamantului (sau a pârâtului dacă formulează cerere reconvențională). Aceasta se plătește la primăria unde reclamantul își are domiciliul și trebuie anexată cererii de chemare în judecată. Cuantumul taxelor de timbru pentru toate tipurile de cereri este reglementat de O.U.G 80/2013.

Dacă în etapa regularizării judecătorul constată că lipsesc anumite elemente obligatorii ale cererii de chemare în judecată, acesta va pune în vedere reclamantului ca în termen de 10 zile să remedieze neregularitățile.

Dacă reclamantul nu îndreaptă neregularitățile, cererea de chemare în judecată va fi anulată, adică nu va produce niciun efect.

Dacă cererea de chemare în judecată nu conține neregularități, aceasta va fi comunicată pârâtului.

2. Etapa scrisă după comunicarea cererii de chemare în judecată

După ce pârâtul primește cererea de chemare în judecată și probele depuse de reclamant, prin adresa comunicată i se pune în vedere că poate să formuleze întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare.

Prin întâmpinare, pârâtul are posibilitatea să se apere în fapt și în drept asupra acuzațiilor aduse de reclamant și să propună probe în apărare. Probele nu pot fi propuse decât prin întâmpinare.

Dacă pârâtul are pretenții proprii împotriva reclamantului și care au legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, acesta poate formula cerere reconvențională. Cererea reconvențională este tratată asemenea unei cereri de chemare în judecată, atâta doar că este formulată de pârât în cadrul unui proces în curs.

După depunerea întâmpinării, aceasta se comunică reclamantului care poate depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul nu mai poate propune probe.

3. Etapa cercetării judecătorești

După finalizarea etapei scrise, judecătorul fixează primul termen de judecată și dispune citarea tuturor părților, cu arătarea datei și orei când se va desfășura procesul. Părțile trebuie citate cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată.

Etapa cercetării procesului este acea etapă din procesul civil unde instanța:

  • Rezolvă excepțiile invocate de părți;
  • Examinează fiecare pretenție și apărare în parte;
  • Ia măsuri asigurătorii sau alte măsuri;
  • Încuviințează sau respinge probele propuse de părți, etc.

La primul termen de judecată, instanța își verifică competența generală, materială și teritorială, estimează durata cercetării procesului și dă cuvântul părților cu privire la probațiune.

Părțile solicită instanței probele pe care doresc să le depună. În cazul înscrisurilor, părțile vor solicita instanței să admită proba cu înscrisurile depuse, iar dacă este vorba de alte cereri în probațiune (expertiză, cercetare la fața locului, interogatoriu, proba cu martori), părțile vor explicita și aceste solicitări.

Etapa cercetării judecătorești poate dura de la 1 termen de judecată la 15 termene de judecată, în funcție de specificul procesului.

După terminarea cercetării judecătorești, instanța întreabă părțile dacă mai au alte cereri sau excepții de formulat iar dacă nu este cazul, declară închisă cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile în fond.

4. Etapa dezbaterilor în fond

În etapa dezbaterilor, părțile își pot susține liber pretențiile și apărările, prin raportare la probatoriul care a fost încuviințat și administrat în etapa cercetării procesului.

Această etapă este veritabila etapă orală a procesului, în care părțile pot explica instanței în mod liber ce doresc, de ce și pot indica probele care le susțin pretențiile.

După ce părțile își încheie susținerile, judecătorul închide dezbaterile și intră în etapa deliberării și amână pronunțarea fie pentru acea zi fie pentru o dată ulterioară.

5. Etapa deliberării

În etapa deliberării, judecătorul analizează pretențiile și apărările formulate în cauză prin raportare la probatoriul administrat și decide cu privire la acestea.

Decizia judecătorului ia forma unei hotărâri judecătorești.

Potrivit legii, etapa deliberării durează cel mult 15 zile, dar, în realitate, aceasta poate dura de la 1 lună la 3 luni sau chiar mai mult.

6. Pronunțarea

După pronunțare, părțile pot lua cunoștință despre soluție de pe pagina oficială a instanțelor judecătorești www.portal.just.ro, urmând să aștepte comunicarea motivării prin poștă sau prin e-mail, în funcție de cum au optat.

Cu alte cuvinte, soluția publicată pe pagina oficială este soluția pe scurt, iar motivarea care urmează să fie comunicată este hotărârea judecătorească.

7. Motivarea și comunicarea hotărârii

Potrivit legii, motivarea hotărârii judecătorești se face în cel mult 30 de zile de la data pronunțării, iar pentru cazuri temeinice, aceasta poate fi amânată pentru încă 30 de zile, de cel mult 2 ori.

Cu alte cuvinte, motivarea hotărârii se face în termen de maxim 90 de zile de la pronunțare.

Din nou, practica dovedește faptul că uneori motivarea poate dura de la 1 săptămână până la 1 an, în funcție de judecător(. Totuși, dacă se depășește termenul de 90 de zile, părțile au la dispoziție calea unei contestații privind tergiversarea procesului, obligând așadar judecătorul să motiveze hotărârea mai repede.

8. Calea de atac

De la momentul comunicării hotărârii motivate, părțile pot exercita căile de atac prevăzute de lege. În ceea ce privește apelul, acesta poate fi exercitat, de regulă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la instanța de judecată care a pronunțat hotărârea atacată și urmează a fi trimis la instanța ierarhic superioară (în cazul nostru la Tribunal), unde începe din nou același șir de etape procesuale care au fost expuse anterior.

Concluzii

Procesul civil este o veritabilă construcție juridică care comportă multe valențe, suișuri și coborâșuri. Cunoașterea dispozițiilor legale incidente în fiecare situație asigură buna desfășurare a actului de justiție și, uneori, victoria.

Datoria avocatului este să cunoască procedura civilă în detaliu pentru a asigura clienților săi o expunere cât mai performantă a pretențiilor pe care aceștia le au împotriva altor persoane sau pentru a le asigura apărare în fața pretențiilor formulate de un terț.

Procesul civil poate apărea ca fiind o activitate extenuantă pentru nespecialiști, însă, victoria obținută de aceștia șterge retroactiv orice urmă de oboseală, frustrare și nemulțumire.

Ca avocat, știu că procedurile pot părea interminabile și uneori nejustificat de lungi, dar, sarcina mea este să mă asigur că partea pe care o reprezint beneficiază de o apărare efectivă, profesionistă și responsabilă.


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator la Dobre, Damian & Asociații – SCA în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.

Sfaturi în cazul executării silite pentru un credit imobiliar

De multe ori se întâmplă ca persoanele fizice să împrumute bani pentru diferite lucruri sau scopuri. Poate vrei să mergi într-o vacanță sau poate vrei să-ți cumperi un televizor, o tabletă sau un telefon. Sau poate vrei să-ți iei un apartament, și atunci ești în situația de a contracta un credit imobiliar. Totuși, ce se întâmplă atunci când ajungi să nu mai poți plăti ratele? Există cel puțin 2 variante mai puțin plăcute:

  1. Banca declară creditul scadent anticipat (adică banca îți cere toți banii) și te execută silit pentru toată suma pe care ai împrumutat-o;
  2. Banca declară creditul scadent anticipat și apoi vinde datoria ta unei firme de recuperări creanțe (care te vor bate la cap prin niște mijloace mai puțin „ordotoxe”)

Prima variantă a ajuns destul de rară, întrucât banca nu dorește să mai cheltuiască bani cu tine și atunci apelează la recuperatorii de creanțe. În ceea ce îi privește pe aceștia, în acest articol am să-ți dau câteva sfaturi extrase din OUG nr. 52/2016, astfel ca tu să fi informat și pregătit.

Ce să faci atunci când nu mai poți să plătești ratele?

Ia legătura cu banca. Spune-i că te afli în dificultate financiară și obligă-i, prin insistențe, să discute cu tine despre posibile variante.

Ține minte că și dacă nu iei tu legătura cu banca, aceasta este obligată să te contacteze pe tine atunci când bănuiește că te afli în dificultate financiară (art. 45 din OUG nr. 52/2016). De asemenea, banca trebuie să depună toate diligențele necesare pentru a evita declararea scadentă a creditului.

Dacă ai îndoieli asupra depunerii acestor diligențe de către bancă, te poți folosi de aceste argumente într-un viitor proces civil.

Ce se întâmplă atunci când trec mai mult de 60 de zile de la achitarea ultimei rate?

Banca este obligată să ia legătura cu tine (art. 47 din OUG nr. 52/2016) și să te informeze cu privire la consecința neachitări ratelor dar și în legătură cu posibilitatea refinanțării sau restructurării datoriei.

Cum ajunge un credit să fie declarat scadent anticipat?

Atunci când trec mai mult de 90 de zile de la achitarea ultimei rate, banca poate declara creditul scadent anticipat.

Atenție! Banca este obligată să te anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte de declararea anticipată a scadenței creditului.

Se mai pot aplica dobânzi după ce se declară anticipat scadența unui credit imobiliar?

Nu! Articolul 55 alin. (2) din OUG nr. 52/2016 spune: „Se interzice perceperea altor dobânzi după declararea scadenței anticipate”, adică alte dobânzi în afară de dobânda penalizatoare legală.

De asemenea, potrivit art. 54 alin. (2) din OUG nr. 52/2016 în niciun caz dobânzile penalizatoare legale nu pot depăși debitul pe care îl datorezi.

Dar în cursul executării silite?

Nici banca și nici cesionarul (firma de recuperări) nu mai pot percepe dobânzi (de orice fel!!!) în cursul executării silite (art. 55 alin. (4) din OUG nr. 52/2016).

Cum ajunge creditul meu să fie cesionat către o firmă de recuperări creanțe?

Pentru încheierea unei cesiuni de creanță nu este necesar acordul tău. Totuși, legea stabilește că tu trebuie să fi informat de către bancă, cu 30 de zile înainte, despre faptul că va cesiona creanța ta unei firme de recuperări.

În plus, în termen de 10 zile de la data când banca și firma au încheiat cesiunea, banca trebuie să-ți comunice acest contract prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Notificarea trebuie redactată folosind font Times New Roman, mărimea minim 12p și trebuie să conțină următoarele:

  • Numele și datele de contact ale cesionarului;
  • Numele creditorului inițial de la care a fost preluată creanța;
  • Data la care s-a realizat cesiunea;
  • Cuantumul sumei datorate și documentele care atestă această sumă;
  • Conturile în care se vor efectua plățile.

Dacă cesionarul este o firmă de recuperări creanțe, aceasta este obligată să te notifice, separat, cu privire la:

  • Termenul în care poți lua legătura cu ei (nu poate fi mai mic de 5 zile de la data primirii notificării);
  • Dreptul de a contesta debitul în termen de 30 de zile de la primirii notificării (atenție, firma are obligația de a răspunde contestației tale în termen de 30 de zile de la comunicarea ei);
  • Dreptul de a te adresa instanței de judecată pentru a contesta existența debitului sau cuantumul acesteia;
  • Faptul că dacă nu contești debitul, acest lucru nu reprezintă o recunoaștere a acestuia;
  • Faptul că te poți adresa instanței de judecată.

În cazul în care banca nu a respectat aceste dispoziții, poți introduce un proces civil.

Atenție!!! Reprezentanții firmelor de recuperări creanțe au obligația de a se legitima de fiecare dată când ți se adresează (art. 58 alin. (6) din OUG nr. 52/2016)!

Cum te poți apăra în fața firmei de recuperări?

Legea îți dă dreptul să te aperi în fața firmei de recuperări așa cum ai fi putut să te aperi și în fața băncii.

Ce obligații are firma de recuperări?

Firma de recuperări creanțe va trebui să analizeze circumstanțele tale individuale și să țină cont de ele, oferindu-ți următoarele soluții (art. 48 din OUG nr. 52/2016):

  • refinanțarea creditului;
  • prelungirea duratei contractului;
  • schimbarea tipului contractului;
  • schimbarea ratei dobânzii;
  • oferirea unei perioade fără plăți;
  • reducerea pe perioade scurte a ratei, etc.

Știm și noi că în realitate se întâmplă ca firma de recuperări să te pună direct în executare silită. În această situație, ai la dispoziție calea contestației la executare, pe care o poți formula prin intermediul unui avocat.

Atenție!!! Dacă firma de recuperări creanțe nu are o sucursală sau un reprezentant în România, executarea silită pe care a pornit-o împotriva ta este nelegală! Și în acestă situație, rezolvarea se obține printr-o contestație la executare.

Ce NU POT să facă firmele de recuperări?

Potrivit art. 60 din OUG nr. 52/2016, se interzice firmei de recuperări:

  • Perceperea de comisioane, dobânzi sau dobânzi penalizatoare în cursul executării silite;
  • Derularea activităților de recuperare creanțe în cursul celor 30 de zile în care tu ai dreptul să contești existența debitului sau cuantumul lui;
  • Utilizarea de tehnici prin care să te hărțuiască sau să te abuzeze în legătură cu recuperarea creanței;
  • Utilizarea de amenințări sau tehnici agresive de natură a te vătăma psihic ori fizic, pe tine sau pe rudele tale;
  • Utilizarea de amenințări sau tehnici agresive de natură a afecta reputația ta;
  • Contactarea ta la locul de muncă;
  • Contactarea rudelor tale, succesorilor legali sau avocatului tău;
  • Comunicarea cu tine în intervalul 20:00 – 09:00.

Cum procedezi atunci când ești pus în executare silită de o firmă de recuperări creanțe?

Dacă firma de recuperări te execută silit în baza contractului pe care tu l-ai încheiat cu banca, fără ca înainte să te fi chemat în judecată și să fi obținut o hotărâre definitivă în acest sens, executarea silită este nelegală.

Art. 58 alin. (5) din OUG nr. 52/2016 arată că nu reprezintă titluri executorii (adică acte care să poată fi puse direct în executare silită) contractele de credit inițiale, atunci când cesionarul (firma de recuperări) este o societate care desfășoară activități de recuperări creanțe.

Cu alte cuvinte, firma de recuperări nu te poate executa silit decât dacă obține o hotărâre judecătorească definitivă prin care să fii obligat la plata debitului. Astfel, dacă după ce își îndeplinește toate obligațiile menționate anterior tu nu achiți debitul, firma te cheamă în judecată și, dacă reușește, obține o hotărâre judecătorească în baza căreia te poate executa silit.

Dacă firma de recuperări te-a pus în executare silită fără ca înainte să te fi chemat în judecată, poți formula contestație la executare prin intermediul unui avocat.

Ce este contestația la executare?

Contestația la executare este o procedură judiciară de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află domiciliul tău, prin care soliciți instanței să constate că un act de executare este nelegal și să dispună anularea executării silite.

Atenție!!! Termenul pentru formularea contestației la executare este de 15 zile de la data la care ai luat cunoștință de actul de executare pe care vrei să îl contești. Este foarte important să te încadrezi în acest termen pentru a-ți proteja drepturile.


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator la Dobre, Damian & Asociații – SCA în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.