Ce presupune să fi martor într-un dosar penal?

Potrivit Codului de procedură penală, martorul este persoana care are cunoștință despre fapte sau împrejurări care pot ajuta într-o cauză penală.

Martorul poate fi propus de părți sau audiat de instanță sau de organele de urmărire și cercetare penală din oficiu.

Obligațiile martorului

  • Martorul este obligat să se prezinte la locul, ziua și ora care sunt arătate în citație. Dacă martorul nu se poate prezenta, poate formula o cerere motivată de amânare a declarației sale. Dacă martorul nu se prezintă la chemarea organelor judiciare, instanța sau organele de urmărire penală pot emite mandat de aducere împotriva sa, urmând să fie adus de poliție sau jandarmerie.
  • Martorul este obligat să depună jurământ sau declarație solemnă în fața instanței. Declarația solemnă se depune de persoanele care din motive religioase sau de conștiință nu doresc sau nu pot să depună jurământ.
  • Martorul este obligat să spună adevărul. În cazul în care martorul nu declară adevărul, va răspunde pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă care se pedepsește cu amenda penală sau cu închisoare.

Drepturile martorului

  • Martorul are dreptul să nu dea declarație despre fapte sau împrejurări al căror secret ori confidențialitate poate fi opusă prin lege organelor judiciare, cu excepția situației în care autoritatea competentă ori persoana îndreptățită își exprimă acordul în acest sens ori există o cauză legală de înlăturare a obligației de a păstra secretul.
  • Martorul poate refuza să dea declarație în următoarele situații:
    • Dacă este soț, concubin, ascendent, descendent în linie directă, persoane care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre părinți și copii, precum și frate sau soră cu suspectul sau inculpatul din dosarul penal.
    • Dacă este fost soț sau concubin cu suspectul sau inculpatul din dosarul penal.
  • Martorul are dreptul să nu declare fapte sau împrejurări care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina.
  • Martorul are dreptul să se prezinte la declarație însoțit de un avocat care îl poate asista pe tot parcursul declarației. Martorul are dreptul să solicite consiliere juridică referitoare la procedura audierii, la procedura penală și la orice aspect pe care îl consideră necesar, de la avocatul său.
  • Martorul are dreptul să beneficieze de măsuri de protecție în cauză dacă există suspiciunea rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sale sau ale unui membru de familie, activitatea personală a acestora, ar putea fi pusă în pericol ca urmare a informațiilor pe care le furnizează organelor judiciare. Măsurile de protecție care se pot dispune sunt:
    • Supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare.
    • Însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie a acestuia în cursul deplasării.
    • Protecția datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa.
    • Audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin videoconferință, cu vocea și imaginea distorsionate, dacă este cazul.
  • Martorul are dreptul să beneficieze de restituirea cheltuielilor prilejuite de prezența sa în fața organelor judiciare, pe bază de cerere și de dovezi în acest sens.
  • Martorul are dreptul să fie lăsat să declare tot ceea ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora este ascultat și apoi i se pot adresa întrebări.
  • Martorul are dreptul să nu răspundă la întrebările prin care este chestionat cu privire la opțiunile politice, ideologice, religioase ori alte circumstanțe personale și de familie, cu excepția cazului în care acestea sunt strict necesare pentru aflarea adevărului în cauză sau pentru verificarea credibilității martorului.
  • Martorul are dreptul să solicite expres înregistrarea audio sau audiovideo a declarației sale.

Audierea martorului minor

Organele de urmărire/cercetare penală și/sau instanța de judecată poate dispune și audierea unui martor minor.

Martorul în vârstă de până la 14 ani este audiat în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a reprezentantului legal precum și în prezența unui psiholog. Psihologul are obligația să ofere consiliere de specialitate pe toată durata procedurilor judiciare. Dacă părintele, tutorele sau reprezentantul legal al minorului nu poate fi prezent ori are calitatea de suspect sau de inculpat în cauză sau pot influența declarația martorului, la audierea martorului minor va participa un reprezentant al autorității tutelare sau o rudă cu capacitate deplină de exercițiu.

Martorul în vârstă de până la 14 ani nu depune jurământ dar i se atrage atenția să spună adevărul.

Alte aspecte legate de audierea martorului

Cum te putem ajuta?

Dacă ai fost citat în calitate de martor într-un proces penal, te putem asista la audierea de martor, îți putem explica drepturile și obligațiile pe care le ai și îți putem acorda consultanță juridică pe tot parcursul procedurilor.

Te rugăm să ne contactezi la adresa de e-mail: av.emanuel.dragan@gmail.com sau av.naomidragan@gmail.com sau la numerele de telefon: 0751 777 664 sau 0749 277 137.


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator una dintre cele mai de prestigiu Societăți Civile Profesionale de Avocați – Dobre, Damian & Asociații, în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.

Înscrierea abuzivă a unei persoane reabilitate în Registrul cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale.

Nu puține sunt situațiile în care persoane care au fost condamnate în trecut pentru infracțiuni care aduc atingere vieții sexuale, dar care s-au reabilitat între timp, ajung să fie înscrise în mod abuziv în Registrul cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale.

Dacă te afli într-o asemenea situație, respectiv dacă ai primit notificare cu privrie la înscrierea în acest registru, deși cazierul tău este curat întrucât te-ai reabilitat prin hotărâre judecătorească înainte de 30 iunie 2021 (data operaționalizării registrului), atunci trebuie să știi că înscrierea ta în registru s-a făcut în mod abuziv.

Conform art. 9 alin. (1) lit. a) și art. 26 din Legea nr. 118/2019, înscrierea în Registru se face prin preluarea în acest sistem de evidență a informațiilor introduse în evidențele cazierului judiciar. În cazul în care cazierul tău era curat întrucât te-ai reabilitat, și totuși ai fost înscris în registru, înseamnă că Poliția Română a procedat la înscrierea ta pe baza evidențelor lor operative interne, acțiune care încalcă dispozițiile Legii nr. 118/2019 și care a fost sancționată de instanțele judecătorești.

Exemple de soluții obținute în cazul persoanelor care erau reabilitate deja la data implementării registrului

Cum te putem ajuta?

Dacă te afli în această situație, te putem asista și reprezenta atât în fața poliției cât și în fața instanțelor de judecată pentru a obține ștergerea din acest Registru, în cazul în care înscrierea s-a făcut în mod abuziv.

Te rugăm să ne contactezi la adresa de e-mail: av.emanuel.dragan@gmail.com sau av.naomidragan@gmail.com sau la numerele de telefon: 0751 777 664 sau 0749 277 137.


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator una dintre cele mai de prestigiu Societăți Civile Profesionale de Avocați – Dobre, Damian & Asociații, în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.

Cum poți obține achitare pentru conducerea sub influența substanțelor psihoactive?

Articolul 336 alin. (2) Cod penal incriminează fapta de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe astfel „Cu aceeași pedeapsă (de la 1 la 5 ani) se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”.

Dar ce se înțelege prin sintagma „aflată sub influența”? Adică trebuie nu doar să fi consumat anumite substanțe, ci și ca ele să te influențeze, nu-i așa?

Aceasta a fost întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție: dacă este suficient ca o persoană să se fi aflat la volan și să se constate prezenţa în probele biologice (cunoscut în termeni populari “la sânge”) a substanţei psihoactive, ca să fi săvârșit infracțiunea de conducere sub influența unor substanțe psihoactive sau e necesar să se determine dacă capacitate de a conduce îi este alterată în urma consumului de substanţe psihoactive.

 Soluția Inaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte a stabilit faptul că este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.

Cum se aplică Decizia Înaltei Curți?

Decizia e aplicabilă și dosarelor în curs de soluționare, fie că sunt pe rolul Parchetului sau Instanței de judecată. Practic, pentru ca tu să fi sâvârșit infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive trebuie nu doar să le fi consumat, ci să îți fi fost și afectată capacitatea de a conduce.

Cum se dovedește că nu ți-a fost afectată capacitatea de a conduce?

Printr-o expertiză medico-legală. Ce înseamnă asta? Adică o comisie din cadrul unei instituții de medicină legală va stabili dacă ți-a fost sau nu afectată capacitatea de a conduce, prin simpla prezență în  probele biologice a substanțelor psihoactive.

Cine trebuie să dovedească?

Sarcina probei revine organelor de urmărire penală.

Cum te putem ajuta?

Dacă te afli în această situație, și ai un dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, te putem asista și reprezenta atât în etapa de urmărire penală, cât și în faza de judecată.

Te rugăm să ne contactezi la adresa de e-mail: av.emanuel.dragan@gmail.com sau av.naomidragan@gmail.com sau la numerele de telefon: 0751 777 664 sau 0749 277 137.


Mă numesc Naomi C. Drăgan și sunt licențiată în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator una dintre cele mai de prestigiu Societăți Civile Profesionale de Avocați – Dobre, Damian & Asociații, în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă poți contacta aici.

Ai cumpărat o mașină care nu ți-a mai fost livrată niciodată?

Dacă ai găsit mașina perfectă, te-ai înțeles cu „proprietarul” cu privire la preț, ți-a trimis și poze cu mașina, ți-a dat seria de șasiu, ai verificat-o pe car vertical și totul era în regulă, așa că te-ai hotărât să o cumperi, apoi ați semnat un contract, în baza facturii ai plătit mașina integral sau un avans, urmând ca aceasta să îți fie livrată însă nu a mai fost livrată niciodată, atunci înseamnă că ești victima unei înșelăciuni.

Poți păți astfel cu orice fel de produs cumpărat, nu numai cu o mașină. Făptuitorii se întrec în creativitate în ceea ce privește metoda folosită și produsul vândut: de la mobilă, la lucrări de construcții și nu numai. Însă în acest caz particular, noi îți recomandăm să sesizezi organele competente cu o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, urmând să te constitui parte civilă în procesul penal cu sumele achitate pentru a le recupera și să soliciți și instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mașinii, pentru a avea posibilitatea de a-ți recupera suma plătită chiar și în ipoteza în care făptuitorul “nu are nimic pe el”.

            Dacă citești acest articol s-ar putea să fie prea târziu, însă pentru a evita astfel de situații, îți recomandăm:

  • Să plătești în totdeauna cu cardul la astfel de achiziții, pentru a avea dovada sumelor achitate, precum și dovada contului în care au fost virați banii;
  • Să te asiguri că primești un exemplar al contractului, pe care să existe datele persoanei fizice prezente la momentul încheierii contractului; având datele de identificare (nume, CNP, adresă), acesta va fi mai ușor de identificat de către organele de cercetare penală în ipoteza unei viitoare plângeri penale;
  • Să te asiguri că datele din cuprinsul contractului corespund realității și că acestea nu aparțin altcuiva decât persoanei care semnează contractul în calitate de proprietar;
  • Să eviți astfel de “promisiuni” de livrare în viitor, chiar dacă vânzătorul e o societate comercială;
  • Dacă faci astfel de achiziții de la o societate comercială, îți recomandăm să scoți un extras pentru informare de la ORC pentru a te asigura că respectiva societate există în prezent, că funcționează și că nu este o „fantomă” folosită de făptuitor pentru a evita să fie găsit și să răspundă penal sau civil.

Dacă te afli într-o astfel de situație, indiferent de produsul sau serviciul cumpărat, nu este prea târziu să îți recuperezi prejudiciul. Te putem ajuta atât cu redactarea unei plângeri penale și sesizarea parchetului, cât și cu repararea prejudiciului pe latură civilă. Nu ezita să ne contactezi!


Mă numesc Naomi C. Drăgan și sunt licențiată în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator una dintre cele mai de prestigiu Societăți Civile Profesionale de Avocați – Dobre, Damian & Asociații, în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă poți contacta aici.

Deținere de droguri de risc. Scoatere din țară de droguri de risc. Renunțare la urmărirea penală. Clasare.

Redăm mai jos, în parte, o ordonanță de renunțare la urmărirea penală și de clasare într-o speță de drept penal privind următoarele infracțiuni:

  • deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000;
  • tentativă la scoaterea din țară de droguri de risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Scoaterea din țară de droguri de risc, fără drept

(1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Conținutul ordonanței de renunțare la urmărirea penală și clasare

Prin ordonanța din data de .. s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de scoaterea din țară de droguri de risc, fără drept, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

La data de …, suspectul a încercat să scoată din țară, fără drept, droguri de risc, cantitatea de 0.0493 grame Cannabis, ce face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu completările și modificările ulterioare, pe care o deținea pentru consum propriu, fără drept, prin punctul de trecere al frontierei Aeroportul … cu cursa … . Cu ocazia controlului bagajelor, în rucsacul suspectului a fost găsit un dispozitiv metalic de mărunțire a semințelor (grinder) care conține urme de praf de culoare verde-oliv și miros înțepător și un plic transparent care conține substanțe vegetale de culoare verde oliv și miros înțepător.

Din raportul de constatare din …, emis de Laboratorul de Analiză … a rezultat că:

  • proba 1 – un dispozitiv pentru mărunțit (grinder) metalic, de culoare argintie, compus din 4 piese, în care se observă urme materiale în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC)
  • proba 2 – fragmente vegetale (inflorescențe) mărunțite de culoare verde-oliv, introduse într-o punguță din material plastic transparent cu ziplock a fost constituită din 0.0493 grame Cannabis.

Probele 1 și 2 conțin Tetrahidrocannabinol (THC), subsanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis.

Cannabis face parte din Tabelul-Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu completările și modificările ulterioare.

Raportat la comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

Din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă fără urmă de dubiu desfășurarea acestei activități infracționale. (…) Din analiza actelor de urmărire penală efectuate apreciem însă că în prezenta cauză devin aplicabile prevederile art. 318 Cod procedură penală, având în vedere faptul că pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și luând în considerare împrejurările concrete și modalitatea de comitere a faptei, ajungându-se la concluzia potrivit căreia nu există un interes public în urmărirea acesteia.

În concret, raportat la natura și cantitatea drogurilor identificată ca fiind deținută de către suspect, respectiv droguri de risc, și anume 0.0493 grame Cannabis, pentru consumul său propriu și la persoana suspectului, care nu are antecedente penale și a fost de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității; având totodată în vedere faptul că suspectul nu este cunoscut ca având preocupări pe linia traficului de droguri, are studii medii, este integrat în societate și are o sursă licită de venit, se poate conchide în sensul că nu există un interes public în continuarea urmăririi penale (…). Apreciem că se impune însă luarea față de suspectul … a unei obligații dintre cele prevăzute de art. 318 alin. (6) Cod procedură penală, respectiv obligarea acestuia să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile la Primăria … .

(…) În plus, se observă faptul că suspectul are o sursă licită de venit și este integrat în societate, context în care considerăm oportună dispunerea unei soluții de renunțare la urmărirea penală cu impunerea obligației de a presta muncă în folosul comunității, scopul procesului penal fiind atins în această manieră.

Raportat la comiterea infracțiunii de tentativă la scoaterea din țară de droguri de risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

(…) Din probele administrate în cauză nu s-a putut stabili, dincolo de orice dubiu rezonabil că suspectul … intenționa să scoată din țară, cu destinația …, cantitatea de 0.0493 grame Cannabis ce a fost identificată în interiorul măcinătorului, fiind credibilă versiunea acestuia, respectiv că a pus măcinătorul în ghiozdanul pe care l-a avut asupra sa în momentul depistării, la un moment anterior și a uitat de prezența acestuia. Astfel, nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de scoaterea din țară de droguri de risc sub aspectul formei de vinovăție, suspectul acționând din culpă (nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă, dacă dădea dovadă de diligență), nu cu intenție, motiv pentru care urmează a se dispune clasarea cauzei în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza II Cod procedură penală. (…)


Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator la Dobre, Damian & Asociații – SCA în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.