acest articol este relevant prin raportare la legislația în vigoare în luna august 2022
Sunt situații în care ai nevoie și în străinătate de o hotărâre judecătorească pronunțată în România. Găsești AICI detalii despre regimul actelor în toate statele lumii pentru a ști ce procedură să urmezi.
Obținerea unei copii legalizate după o hotărâre judecătorească
Copia legalizată a unei hotărâri judecătorești se obține de la Arhiva instanței care a pronunțat-o în baza unei cereri (click AICI pentru model) la care se anexează, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei (se achită la primăria unde ai domiciliul sau pe platforma www.ghiseul.ro – click AICI pentru tutorial).
Copia se eliberează în 2-5 zile. Pentru detalii, sunați la Arhiva instanței.
Supralegalizarea copiei legalizate
Copia legalizată se supralegalizează la instanța care a pronunțat hotărârea în baza unei cereri (click AICI pentru model) la care se anexează, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei (se achită la primăria unde ai domiciliul sau pe platforma www.ghiseul.ro – click AICI pentru tutorial).
Supralegalizarea se eliberează în 2-5 zile. Pentru detalii, sunați la Arhiva instanței.
Apostilarea supralegalizării
Copia supraleglizată se apostilează la Tribunalul în circumscripția căruia se află instanța care a pronunțat hotărârea în baza unei cereri (click AICI pentru model) la care se anexează, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (se achită la primăria unde ai domiciliul sau pe platforma www.ghiseul.ro – click AICI pentru tutorial)
Hotărârea apostilată se eliberează în 2-5 zile. Pentru detalii, sunați la Arhiva instanței.
Traducerea hotărârii judecătorești
Hotărârea apostilată se duce la un traducător autorizat pentru a fi tradusă în limba în care aveți nevoie.
Legalizarea traducerii
Traducerea se legalizează la un notar public cu care colaborează traducătorul.
Supralegalizarea legalizării traducerii
Se realizează în cadrul Camerei Notarilor Publici în circumscripția căreia vă aflați.

Mă numesc Emanuel V. Drăgan și sunt licențiat în Drept la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Am absolvit un master profesional în Instituții judiciare și profesii liberale și, în prezent, sunt avocat colaborator la Dobre, Damian & Asociații – SCA în cadrul Baroului Mureș. În timpul liber, scriu articole juridice, tutoriale și despre alte situații interesante din viața de zi cu zi. Mă găsești și pe Linkedin sau mă poți contacta aici.